Indivizi cercetați pentru înșelăciune prin falsă calitate de medic
Doi bărbați au fost depistați în urma perchezițiilor și duși la audieri într-un dosar penal de furt calificat și tentativă la furt calificat, după ce au sustras sume de bani din casele unor bătrâni, intrând sub pretextul că sunt medici.
Conform informațiilor obținute, cei doi bănuiți ar fi pătruns în locuințele victimelor – persoane în vârstă – sub pretextul oferirii unor cadouri, folosindu-se de calitatea mincinoasă de medic. Aceștia ar fi sustras 6.000 de lei și ar fi încercat să sustragă și alte sume de bani. Faptele au fost comise în data de 2 mai și 8 mai.
În vederea administrării materialului probator, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară. Bănuiții au fost depistați și conduși la audieri, iar în privința lor se vor dispune măsurile legale necesare.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 12 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (două acte materiale) și tentativă la infracțiunea de furt.