Un weekend plin de energie la cea de-a noua ediție a Festivalului de Film Independent American START
Între 6–8 iunie, American Independent Film Festival (AIFF), eveniment prezentat de Raiffeisen Bank, își deschide porțile la București, oferind un weekend plin de activități culturale și de relaxare în aer liber, în curtea Cinema Muzeul Țăranului. Spațiul devine un hub de festival cu acces liber pentru public, completând proiecțiile de film cu muzică live, concerte, zone de socializare și foodtruck-uri.
Programul de activități din HUB-ul AIFF.9:
Vineri, 6 iunie: Zona de foodtruck-uri se deschide la ora 17:00. De la ora 21:30, va avea loc un concert live susținut de trupa COMA, una dintre cele mai apreciate formații de rock alternativ din România. Intrarea este liberă.
Sâmbătă, 7 iunie: Accesul începe la ora 14:30, iar seara se încheie cu un concert acustic al artistului Mihail, programat de la ora 21:00, cu intrare liberă.
Duminică, 8 iunie: Zona rămâne deschisă între orele 13:00 și 00:00, iar seara este rezervată unei sesiuni de karaoke în aer liber, încurajând improvizația, distracția și interacțiunea.
Pe parcursul celor trei zile, curtea Cinema Muzeul Țăranului devine și un hotspot gastronomic, cu o selecție variată de foodtruck-uri. Vizitatorii vor putea alege între înghețată artizanală, clătite reinterpretate, burgeri și cafea de specialitate.
Programul zonei de street food:
- Vineri: 17:00 – 23:30
- Sâmbătă: 14:30 – 00:00
- Duminică: 13:00 – 00:00
Componenta outdoor a festivalului completează proiecțiile de film programate în București, la Cinema Elvire Popesco și Cinema Muzeul Țăranului. Inițiativa își propune să construiască nu doar un festival de film, ci și un adevărat hub cultural și social, unde iubitorii de cinema se pot întâlni, se pot bucura de artă și pot crea amintiri împreună.
Anul acesta, AIFF susține organizația civică independentă Declic, care luptă pentru drepturile omului, mediu, justiție și alte cauze importante. Fiecare bilet cumpărat la filmele proiectate în cadrul festivalului reprezintă o donație directă către proiectele Declic, o comunitate de peste un milion de membri activi.
Ediția AIFF de la București se desfășoară până pe 12 iunie, iar festivalul va continua cu un turneu național, aducând selecția sa de filme și evenimente în alte șase orașe din țară:
- Cluj-Napoca: 9–11 iunie (Cinema Arta)
- Bran: 13–14 iunie (curtea Castelului Bran – proiecții în aer liber și concert Ana Coman)
- Timișoara: 13–15 iunie (Cinema Timiș)
- Arad: 17–18 iunie (Cinema Arta)
- Iași: 21–22 iunie (Cinema Ateneu)
- Sibiu: 25–29 iunie (în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – FITS)
Concursul Write a Screenplay For…
Concursul de dezvoltare de scenarii Write a Screenplay For… a ajuns la ediția a 7-a și și-a desemnat finaliștii, înregistrând un număr record de 360 de proiecte (270 lungmetraje și 90 seriale TV). Finaliștii pentru secțiunea lungmetraj sunt:
- Viren Beltramo – Women and Engines
- Conrad Mericofer – Love 90’s
- Cristina Petcu – Ce pun în loc
- Aleksandra Kostina – 30 Days of Summer
În secțiunea serie TV, finaliști sunt:
- Lăcrămioara Movilă – Vreau să știu!
- Alec Cârstoiu – Court Warriors
- Andrei Inizian – Timpuri noi
- Bogdan Drumea – Contabilul
Finaliștii vor beneficia de workshopuri gratuite de dezvoltare și sesiuni de consultanță individuală, sub îndrumarea unor tutori cu experiență internațională, inclusiv Marietta von Hausswolff von Baumgarten, Gabriela Iacob și Massimiliano Nardulli.
De asemenea, Massimiliano Nardulli va susține un masterclass dedicat finaliștilor, pe 13 iunie, la ora 19:00, la Roaba de Cultură, Parcul Herăstrău, București. Evenimentul este deschis și publicului larg, în limita locurilor disponibile.
În cadrul programului, Asociația Cinemascop lansează WSF+, un format care facilitează întâlnirile dintre scenariști și consultanții de scenarii, deschis tuturor celor înscriși în concurs. Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului.
Pentru programul complet American Independent Film Festival și detalii despre bilete, consultați site-ul festivalului.