Max se transformă în HBO Max în această vară!
Warner Bros. Discovery a anunțat, în cadrul prezentării Upfront de la New York, că platforma de streaming Max va fi rebranduită în HBO Max în această vară.
Decizia de rebranding vine pe fondul unei creșteri semnificative: aproape 3 miliarde de dolari profitabilitate recuperată în doi ani și 22 de milioane de abonați noi în ultimul an. Reintroducerea brandului HBO subliniază accentul pe calitate, incluzând seriale premium, filme de top, documentare și conținut original.
David Zaslav, Președinte și CEO al Warner Bros. Discovery, a declarat: „Creșterea puternică pe care am înregistrat-o în serviciul nostru global de streaming se bazează pe calitatea programelor noastre. Astăzi, readucem HBO – brandul care reprezintă cel mai înalt nivel de calitate în media – pentru a accelera și mai mult această creștere în anii ce urmează.”
În cadrul evenimentului WBD Upfront de la Madison Square Garden, JB Perrette, Președinte și CEO al Streaming, și Casey Bloys, Președinte și CEO al HBO și Max Content, au oferit mai multe detalii despre schimbarea ce urmează. Perrette a subliniat că se vor concentra pe ceea ce îi face unici, oferind conținut distinct și valoros pentru adulți și familii. Bloys a adăugat: „Credem că HBO Max reflectă mult mai bine ceea ce oferim consumatorului în prezent și exprimă clar promisiunea noastră de a livra conținut recunoscut ca fiind unic și merită plătit.”
Noua identitate HBO Max reafirmă promisiunea companiei: divertisment de top, livrat cu impact.