Străzi închise în weekendul dedicat turului al doilea al Alegerilor Prezidențiale din 2025
În acest weekend, 17-18 mai 2025, va avea loc turul II al alegerilor prezidențiale, motiv pentru care evenimentul urban „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” a fost anulat. Locuitorii Capitalei nu se vor putea plimba pe Calea Victoriei în aceste zile.
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a evenimentului, iubit de mii de bucureșteni. Primăria Municipiului București (PMB) a decis să anuleze spectacolele și activitățile planificate pentru acest final de săptămână în contextul alegerilor prezidențiale.
Activitățile din centrul orașului vor fi reluate săptămâna viitoare, în weekendul 24-25 mai, când bucureștenii se vor putea bucura din nou de momente artistice și creative.
Străzi Deschise și Calea Victoriei iau un scurt respiro de weekend, dar revin cu toată energia în weekendul următor, promițând activități artistice și bucuria de a redescoperi orașul la pas.
Nu este prima dată în acest an când evenimentul de pe Calea Victoriei este anulat. Aceleași decizii au fost luate în weekendurile: 26-27 aprilie 2025, când a fost zi de doliu național pentru Papa Francisc, și 3-4 mai 2025, cu ocazia primului tur al alegerilor prezidențiale.