Înotul devine accesibil! Elevii de gimnaziu din București pot beneficia de cursuri gratuite
Primăria Municipiului București organizează cursuri gratuite de înot pentru elevii din clasele V-VIII, în perioada 7 – 29 iunie 2025. Proiectul, denumit „Academia Sportului – Cursuri Gratuite de Înot pentru Elevii Claselor V–VIII”, este implementat prin intermediul Centrului de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS.
Cursurile sunt destinate atât copiilor care sunt înscriși în unitățile de învățământ din București, cât și celor care au domiciliul în Capitală. Scopul acestei inițiative este promovarea unui stil de viață sănătos, dezvoltarea fizică armonioasă a elevilor, încurajarea practicării regulate a sportului, promovarea spiritului de echipă și fair-play, consolidarea abilităților motrice prin înot, responsabilizarea elevilor și promovarea cooperării între aceștia.
Activitățile vor avea loc de două ori pe săptămână, conform următorului program: Luni – Vineri, între orele 16:00 – 19:00, și Sâmbătă – Duminică, între orele 09:00 – 19:00. Programările vor fi stabilite de PROEDUS, în funcție de numărul de elevi înscriși.
Numărul total de locuri disponibile este de 1.500, iar copiii vor fi împărțiți în 100 de grupe a câte 10 – 15 participanți, în funcție de nivelul de înot: începător, mediu sau avansat. Înscrierile se vor desfășura în perioada 15 – 26 mai 2025, iar locurile vor fi ocupate pe principiul „primul venit, primul servit”.
Repartizarea elevilor în grupe va avea loc între 26 mai – 6 iunie 2025, iar lista acestora va fi publicată pe site-ul instituției.