Expoziție impresionantă de un milion de euro la Art Safari, cu prilejul Nopții Muzeelor
Art Safari va organiza o expoziție de 1 milion de euro, cu ocazia Nopții Muzeelor, în weekendul 17-18 mai. Această expoziție va include lucrări semnate de artiști renumiți, precum Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu, Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Dumitru Ghiață, Max Hermann Maxy, Emil Volkers, Francisc Șirato, Ștefan Dimitrescu și Adrian Ghenie.
Picturile fac parte din colecții private și vor putea fi admirate la Palatul Dacia-România, situat pe str. Lipscani nr. 18-20, până pe 25 mai.
În plus, Art Safari va oferi un program special de vizitare și reduceri de 50% la bilete, exclusiv în acest weekend. Sâmbătă, 17 mai, expoziția va fi deschisă între orele 12:00 și 00:00, iar duminică, 18 mai, programul va fi normal, între 12:00 și 21:00.
Picturi valoroase expuse
Printre cele mai valoroase lucrări expuse se numără „Primăvara (Două muze)” de Ștefan Luchian, caracterizată prin influențele stilistic-ornamentale ale curentului Art Nouveau. De asemenea, se va putea vedea „Fată în interior” de Nicolae Tonitza, o operă cu o istorie tumultoasă, din colecția Zoia Ceaușescu, care a fost confiscată în decembrie 1989, preluată de Muzeul Național de Artă al României și ulterior restituită moștenitorilor familiei. În prezent, această lucrare se află într-o colecție privată. O altă lucrare remarcabilă este „Nova” de Adrian Ghenie, cunoscut pentru recorduri semnificative în licitațiile internaționale.
Printre lucrările expuse se numără și un nud de Theodor Pallady, provenind din colecția bancherului Gheorghe Răut (1890-1982). Acesta a împărțit, în 1924, un imobil de secol XVIII din Place Dauphine, Paris, cu artistul, care avea atelierul la mansardă, în timp ce restul clădirii îi servea drept locuință lui Gheorghe Răut, un avid colecționar de artă.