Alegerile prezidențiale din 2025
Adrian Veștea, secretarul general al Partidului Național Liberal, a declarat imediat după apariția primelor rezultate exit-poll, publicate la ora 21:00, că Nicușor Dan este câștigătorul al doilea tur al alegerilor prezidențiale, având un avans de peste 10% față de George Simion. Veștea a subliniat că procesul electoral a fost „corect și transparent” și a salutat participarea „în număr foarte mare” a cetățenilor români la vot.
„Este o demonstraţie de civism, responsabilitate şi patriotism a tuturor celor care au votat, indiferent cum au votat. România a demonstrat că este o ţară cu o democraţie solidă, în care cetăţenii îşi înţeleg responsabilităţile”, a transmis Veștea, într-o declarație susținută la sediul PNL.
Liberalul a felicitat, de asemenea, pe Nicușor Dan, dorindu-i succes în mandatul său „în interesul României”. Veștea a încurajat, de asemenea, membrii PNL din secțiile de votare „să rămână până în ultimul moment pentru a număra fiecare vot exprimat de cetățeni” și a exprimat convingerea că, după numărarea voturilor, rezultatele vor rămâne neschimbate.
Conform rezultatelor oficiale, Nicușor Dan a obținut 51% din voturi, în timp ce George Simion a obținut 48,78%.