Călin Georgescu, prima reacție după alegeri: „Îi doresc lui Nicușor Dan să fie un lider înțelept”. Mesajul său pentru Simion.

Bogdan M.
2 Min Citire

Călin Georgescu, reacție după alegeri

Călin Georgescu a declarat luni, într-o intervenție video publicată pe contul său de Facebook, că „se roagă” pentru Nicușor Dan, după ce acesta a fost ales în funcția de președinte al României. Georgescu i-a urat actualului primar al Capitalei „să fie un președinte înțelept”.

În aceeași intervenție, Georgescu a făcut referire și la George Simion, pe care l-a felicitat pentru „lupta” sa. „Îl felicit pe George Simion: a luptat și mă rog să continue să o facă cu onoare, cu hotărâre și cu energie, slujindu-ți țara. Mă rog și pentru Nicușor Dan să fie un președinte înțelept pentru România și în mod special pentru aceste vremuri extrem de tulburi și de complicate, în țară și în lume. Dincolo de politică, mă uit și la omul din el, căruia îi revine misiunea de a iubi acest popor, întregul popor”, a spus Călin Georgescu.

Fostul candidat independent la președinție a adăugat că „victoria luminii nu va fi decisă niciodată prin alegeri” și că alegerile prezidențiale au reprezentat „o lucrare care s-a dovedit a fi o cernere, mai presus decât o trezire”.

„Iertați-vă unii pe alții, îmbrățișați-vă unii pe alții, ajutați-vă unii pe alții și rugați-vă neîncetat unii pentru alții. România nu e pierdută, e doar rănită. Unii dintre voi plângeți. Vă văd, vă simt, și vă aud lacrimile grele. Plângeți, dragii mei, dar nu deznădăjduiți”, a mai spus Călin Georgescu.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *