Doliu în fotbalul olandez: Leo Beenhakker a trecut în neființă
Leo Beenhakker, legendarul antrenor olandez, a murit la vârsta de 82 de ani, lăsând un mare gol în lumea fotbalului. Acesta este singurul antrenor din Olanda care a câștigat campionatul Eredivisie atât cu Ajax, cât și cu Feyenoord, și a fost triplu campion în „La Liga” cu Real Madrid.
În cadrul carierei sale, Beenhakker a antrenat Real Madrid în două perioade: între iulie 1986 și iulie 1989 și din februarie până în iunie 1992. În cea de-a doua perioadă, a avut sub comanda sa pe Gică Hagi, cu care a colaborat strâns.
Gică Hagi a reacționat emoționat la vestea morții lui Beenhakker, postând un mesaj pe rețelele sociale: „Astăzi, din păcate, trebuie să ne luăm rămas bun de la o personalitate marcantă din fotbalul mondial, extraordinarul antrenor Leo Beenhakker, cu care am avut onoarea să colaborez la Real Madrid. Rămas bun, mister Beenhakker!”
Clubul Real Madrid a emis, de asemenea, un comunicat prin care își exprimă regretul profund pentru dispariția antrenorului legendar: „Real Madrid regretă profund moartea lui Leo Beenhakker, antrenor legendar al lui Real Madrid, care a condus echipa între 1986 și 1989 și în 1992.”
Pe parcursul carierei sale, Leo Beenhakker a antrenat echipe precum Veendam, Go Ahead Eagles, Ajax, Real Zaragoza, FC Volendam, Grasshopers, Club America, Istanbulspor, Chivas, Vitesse și Feyenoord. De asemenea, a fost selecționer al echipelor naționale din Olanda, Arabia Saudită, Trinidad și Polonia. Ultima sa activitate în fotbal a fost în perioada ianuarie – iunie 2018, la Sparta Rotterdam, pe poziția de consultant.
Leo Beenhakker a câștigat, de-a lungul carierei, trei titluri de campion al Spaniei cu Real Madrid, o Cupă și două Supercupe. În Olanda, a obținut patru titluri de campion, câte două cu Ajax și Feyenoord, și a câștigat două Supercupe cu echipa din Rotterdam.