Intervenția lui Nicușor Dan la CNN privind partidele extremiste din România
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a declarat, marți seară, în cadrul unei intervenții live la postul american CNN, că ascensiunea partidelor de extremă dreaptă în România are o explicație mai degrabă socială decât ideologică. El a subliniat că, în contextul nemulțumirii populației, au apărut partide precum AUR și SOS, care se prezintă ca fiind opoziția față de sistem.
„Oamenii sunt nemulțumiți și în aceste condiții au apărut aceste trei partide, mult mai vocale decât restul, care susțin că ei reprezintă opoziția față de sistem. E mai mult o problemă socială, decât una ideologică, în opinia mea. Ceea ce avem de făcut acum este să recâștigăm încrederea românilor, iar statul să fie în slujba cetățeanului și nu a unor rețele de interese”, a afirmat Nicușor Dan.
În cadrul discuției, jurnalistul CNN, Max Foster, l-a întrebat pe Nicușor Dan dacă victoria sa în alegerile prezidențiale ar putea influența și alte alegeri similare în Europa, în favoarea candidaților pro-europeni, și cum ar putea afecta astfel ascensiunea extremei drepte în Europa, care este în creștere. Nicușor Dan a explicat că, în România, oamenii sunt dezamăgiți de modul în care s-a făcut politică în ultimii 35 de ani, exprimând nemulțumiri legate de relația statului cu cetățenii și de corupție.
Nicușor Dan a câștigat duminică turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, obținând 6.168.642 de voturi valabil exprimate, iar contracandidatul său, George Simion, președintele AUR, a obținut 5.339.053 de voturi. Nicușor Dan a câștigat astfel alegerile cu 53,6% din voturi, în fața lui George Simion, care a obținut 46,4%. Potrivit datelor Biroului Electoral Central, s-au prezentat la urne 11.641.999 de alegători, fiind înregistrate 11.507.695 de voturi valabil exprimate.