Alexandru Rafila se abține de la „Ora Guvernului” de la Camera Deputaților
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a informat Biroul permanent al Camerei Deputaților că nu va participa la „Ora Guvernului” din plenul de luni, invocând un alt program. Rafila a fost invitat la această dezbatere de grupul parlamentar al USR, care viza „Situația catastrofală din sistemul sanitar cu privire la investițiile ratate în sănătate”.
În scrisoarea adresată conducerii Camerei Deputaților, ministrul a explicat că „nu poate participa la ședința plenului dedicată «Orei Guvernului», întrucât la această dată a fost convocată reuniunea Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, la care participă toți miniștrii, urmată de deplasări în teritoriu programate”.
În același timp, Partidul S.O.S România a depus în Senat o moțiune simplă împotriva lui Alexandru Rafila, intitulată „Vaccinuri, minciuni şi tăcere – ministrul Rafila trebuie să plece!”, acuzându-l că, sub mandatul său, România s-a transformat într-un teren de experiment pentru companiile farmaceutice. Iniţiatorii moțiunii au menționat că vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) prezintă un risc ascuns, iar vaccinul HPV reprezintă o politică periculoasă.
Moțiunea simplă urma să fie dezbătută și supusă votului luni, 12 mai, de la ora 16.00, însă Biroul permanent al Senatului a decis să o scoată de pe ordinea de zi, având în vedere că, în urma demisiei premierului, guvernul este interimar, iar astfel, demersul nu mai are justificare.