Atenționare de vreme severă în București, Ilfov și alte 19 județe – Ploi torențiale prognozate în întreaga țară până luni seara.

Bogdan M.
2 Min Citire

Atenționare de vreme severă în București, Ilfov și alte 19 județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe durata zilei de joi în 20 de județe și în București. De asemenea, a fost emisă o informare de averse torențiale ce vizează cea mai mare parte a țării, valabilă până luni seara.

Meteorologii anunță că joi, între orele 12:00 – 23:00, în Moldova, în cea mai mare parte a Munteniei, în estul Transilvaniei și în sud-vestul Dobrogei, se vor înregistra perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii cu rafale de 50 – 70 km/h, averse torențiale și, pe alocuri, grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse, acestea vor depăși 30 – 50 l/mp.

Județele afectate de atenționarea Cod galben sunt: Bacău, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Neamț, Prahova, Suceava, Vrancea, Vaslui și Municipiul București.

Conform ANM, între 22 mai, ora 10:00 și 26 mai, ora 20:00, va fi în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate. Astfel, în cea mai mare parte a țării, se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 40 – 50 km/h, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 25 – 35 l/mp, iar prin acumulare vor depăși local 50 – 70 l/mp.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *