„Balerina” îmbogățește lumea lui John Wick, începând cu 5 iunie, pe marile ecrane

Bogdan M.
3 Min Citire

„Balerina” îmbogățește lumea lui John Wick, începând cu 5 iunie, pe marile ecrane

„Balerina” este o poveste din Universul John Wick care se desfășoară în paralel cu cel de-al treilea capitol – „Parabellum”. Filmul îi reunește din nou pe actorii Ana de Armas și Keanu Reeves, oferind o acțiune continuă, în avanpremieră din 5 iunie, doar la cinema. Producția este distribuită de Vertical Entertainment.

Filmările urmăresc transformarea tinerei Eve Macarro (Ana de Armas) dintr-o balerină delicată într-o asasină letală, instruită de clanul Ruska Roma, cu scopul de a descoperi secretul familiei sale. Într-o lume dominată de criminali nemiloși, Eve devine o forță capabilă să își controleze propriul destin.

Alături de Keanu Reeves, producția include și alte fețe familiare din franciză, precum Directoarea școlii de balet și de instruire a asasinilor clanului Ruska Roma (Anjelica Huston); Winston (Ian McShane) și Charon (Lance Reddick), recepționerul de la celebrul hotel pentru asasini, Continental New York.

Sub direcția regizorală a lui Len Wiseman, cunoscut pentru „Greu de ucis”, „Balerina” oferă o nouă perspectivă asupra francizei, remarcându-se prin locații internaționale impresionante, confruntări memorabile, cascadorii complexe și un arsenal variat de arme, inclusiv unele improvizate, precum patine, piolete sau aruncătoare de flăcări.

Len Wiseman a subliniat: „Scenariul Balerina mi-a plăcut foarte mult pentru că este total diferit de povestea lui John Wick. În timp ce Wick încearcă să iasă din profesia de asasin, Eve se antrenează să intre în elită. Am vrut să explorez circumstanțele în care cineva ar alege această viață periculoasă.”

Ana de Armas a adăugat că Eve nu demonstrează forță brută, ci este creativă, folosind tot ce are la îndemână pentru a se apăra. „Am încercat să transformăm orice dezavantaj într-o armă. Eve folosește tot ce găsește în jur pentru a rămâne în viață.”

Povestea Evei începe în copilărie, când tatăl ei este ucis. Ajunge astfel la clanul Ruska Roma, unde, sub masca antrenamentelor de balet, se ascunde o activitate secretă de formare a asasinilor de elită. După ce directoarea îi refuză dreptul de a răzbuna moartea tatălui, Eve își caută dreptatea pe cont propriu, reușind să deranjeze mulți oameni răi și să atragă împotriva ei aproape toată crema asasinilor plătiți.

Produs de Lionsgate și distribuit pe marile ecrane din țară de către Vertical Entertainment, filmul de acțiune „Balerina” va fi disponibil în avanpremieră de joi în formatele speciale Dolby Atmos și 4DX.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *