Copac prăbușit peste două vehicule, pe un gard și pe carosabil, pe strada Budișteanu. Trafic blocat, intervenție a echipajului ISU în zonă

Bogdan M.
2 Min Citire

Copac prăbușit pe strada General Constantin Budișteanu

Un copac a căzut marți, 26 mai, peste două mașini, pe un gard și pe carosabil, pe Strada General Constantin Budișteanu, sector 1, București. În urma incidentului, nu s-au înregistrat victime, conform informațiilor furnizate de ISU București-Ilfov.

Traficul pe Strada General Constantin Budișteanu este complet blocat, iar pompierii intervin pentru a îndepărta copacul căzut. Societatea de Transport București (STB) a comunicat că liniile de transport public 178 și 368 sunt afectate, fiind blocate în zona respectivă, pe sensurile spre Valea Oltului și Complex Apusului.

Intervenția se desfășoară cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul de descarcerare. La fața locului, echipele ISU lucrează pentru a degaja carosabilul și a restabili circulația.

Știrea este în curs de actualizare.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *