Descoperă muzeele din București care își deschid porțile sâmbătă, în cadrul Nopții Muzeelor 2025, eveniment sprijinit în premieră de Ministerul Culturii!

Bogdan M.
3 Min Citire

Noaptea Muzeelor 2025 în București

În acest final de săptămână, iubitorii de artă vor putea vizita unele dintre cele mai importante și interesante muzee din București, în mod gratuit, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor 2025”. Peste 70 de instituții culturale și galerii de artă din toată țara își vor deschide porțile pentru doritori.

Eveniment cu tradiție

Noaptea Muzeelor este un eveniment cu tradiție, ajuns la cea de-a XXI-a ediție. Anul acesta, Ministerul Culturii susține pentru prima dată acest eveniment, așteptat anual de mii de persoane. Rețeaua Națională a Muzeelor din România anunță că peste 70 de muzee și instituții de cultură din întreaga țară își vor deschide porțile pentru public. Vizitatorii de sâmbătă, 17 mai 2025, vor avea parte de acces gratuit la expoziții, tururi ghidate și activități speciale.

Un fenomen cultural

Noaptea Muzeelor este inspirată de un model european, având loc simultan în mai mult de 30 de țări. Evenimentul este organizat în România din 2005 și se numără printre preferatele cetățenilor. Este un fenomen cultural complex, un catalizator al curiozității și al dialogului dintre generații, facilitând accesul la istorie, artă și știință într-un mod memorabil.

Muzeele din București participante

În Capitală, unele dintre cele mai importante muzee își vor deschide porțile și vor putea fi vizitate gratuit sâmbătă seară. Orele între care au loc vizitele diferă pentru fiecare instituție. Iată câteva dintre muzeele pe care bucureștenii le vor putea vizita gratuit:

  • Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa
  • Muzeul Național al Țăranului Român
  • Muzeul Teatrului Național – între orele 18:00 – 21:00
  • Palatul Mogoșoaia – între orele 18:00 – 22:00
  • Arcul de Triumf – între orele 18:00 – 22:00
  • Muzeul Național de Artă al României – între orele 11:00 – 22:00
  • Muzeul Parfumului – între orele 18:00 – 20:00
  • Galeriile Artmark – între orele 10:00 – 00:00
  • Muzeul Geologic Național – între orele 10:00 – 21:00

Mai multe detalii despre vizitele la fiecare muzeu pot fi găsite pe pagina de Facebook „Noapte Muzeelor 2025”.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *