Două reprezentații ale musicalului „Jesus Christ Superstar” într-o singură zi la Festivalul Operei din București
La cererea publicului, pe data de 17 iunie, musicalul „Jesus Christ Superstar” de Andrew Lloyd Webber și Tim Rice va fi prezentat de două ori, la ora 17:00 și la ora 20:00, de Opera Maghiară din Cluj. Spectacolul va fi cântat în engleză, în original, și va fi supratitrat în română.
Regizat de Novák Péter și având conducerea muzicală a lui Kulcsár Szabolcs, musicalul aduce în rolurile principale nu doar artiști ai Operei Maghiare din Cluj, ci și invitați de renume din Ungaria. Această interpretare a „Jesus Christ Superstar” se anunță a fi o experiență de neuitat pentru publicul bucureștean.
Musicalul a fost reabilitat de Vatican în anul 2000, punând capăt discuțiilor legate de contestările bisericii romano-catolice, care au fost exprimate la premiera oficială din 1971. Vaticanul a renunțat la critica conform căreia Isus a fost înfățișat ca fiind prea uman și a acceptat musicalul ca fiind potrivit pentru pelerinii ce au vizitat Roma la Jubileul papalității din anul 2000. Tim Rice, autorul libretului, a declarat că a fost „foarte surprins și foarte fericit” de această reabilitare.
Teatrul liric clujean continuă să surprindă prin curajul și unicitatea alegerilor repertoriale, fiind prima companie de operă care a venit în turneu la București, prima dată în urmă cu peste un secol și jumătate, în 1860, cu 11 spectacole, unele jucate chiar în prezența domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Regizorul Novák Péter a subliniat că povestea uneia dintre cele mai renumite figuri din istoria lumii este mereu de actualitate, afirmând că „am fost capabili să răstignim chiar și adevărul”. Mesajul central al lucrării se referă la libertatea interioară, iar el încurajează publicul să se vindece singur.
Peste 1500 de muzicieni, balerini, personal artistic și tehnic vor fi prezenți pe scenă, în fosă și în culise la Bucharest Opera Festival 2025, un eveniment de zece zile care aduce la București cele mai importante teatre de operă și balet din România și nu numai.
Festivalul oferă ocazia publicului de a experimenta diverse călătorii culturale, iar programul festivalului este disponibil pentru consultație. Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Operei Naționale București și de la Casa de Bilete a instituției.