Festivalul Copilăriei: O festivitate dedicată întregii familii cu un program plin de activități de 1 Iunie

Bogdan M.
4 Min Citire

Festivalul Copilăriei: O festivitate dedicată întregii familii cu un program plin de activități de 1 Iunie

Sectorul 1 devine duminică locul de poveste pe care orice copil și-l dorește de 1 iunie! La Festivalul Copilăriei, bucuria anilor cei mici va fi adusă în patru locuri emblematice din oraș: Parcul Bazilescu, Parcul Kiseleff, sediul Primăriei și Pădurea Băneasa.

Cei mici sunt așteptați cu ateliere de colorat, spectacole captivante și activități care îmbină joaca cu învățarea: pictură pe față, coronițe și brățări handmade, teatru de păpuși, dansuri pline de energie și un photobooth pentru amintiri haioase.

Peste 500 de copii vor urca pe scenă cu momente de muzică, balet, jazz și folclor. Personajele din povești vor prinde viață, asfaltul se va colora cu desene de cretă, iar decorul va fi completat de baloane de săpun. Vor avea loc demonstrații spectaculoase, vor fi câini antrenați și autospeciale pe care copiii le pot explora. Vor exista cursuri interactive de prim ajutor, iar, la final, participanții se vor bucura de deserturile copilăriei: clătite calde, înghețată artizanală, popcorn și vată de zahăr.

Pentru cei care visează la un prieten cu blăniță, vor fi disponibile standuri de adopție cu animale care așteaptă să-și găsească o familie.

Programul activităților de 1 iunie

PARCUL KISELEFF (zona scenei)

  • 10:00 – 13:00: Ateliere de creație, experimente chimice și teatru de păpuși pentru copii – Liceul Teoretic ”Mihai Ionescu”
  • 10:00 – 11:00: Ziua Copilului în pași de energie – World Class
  • 11:00 – 12:00: Moment artistic de balet clasic – Ansamblul Arabesque
  • 12:00 – 13:00: Moment artistic – muzică și dansuri tradiționale – Ansamblul folcloric ”Bucură-te, București!”
  • 13:00 – 14:00: Moment artistic – dans în pași de jazz – Swing Steps Bucharest
  • 14:00 – 15:00: Moment artistic – muzică canto – Trupa duet ”Golden Sisters” & Grupul ”Friendship”
  • 15:00 – 15:30: Moment artistic – dans – Trupa de dans Mai&Dance
  • 15:30 – 16:00: Performance Muzical – Amely
  • 10:00 – 20:00: Standuri Clătite, Vată de zahăr, Înghețată Artizanală, Popcorn – Anastasia Events

PRIMĂRIA SECTORULUI 1

  • 10:00 – 11:00: Desene pe asfalt – Școlile de Artă
  • 11:00 – 12:00: Recital 500 de copii „Ora Copiilor” – Corul Madrigal, Cantus Mundi
  • 12:00 – 13:00: Defilare Personaje de Poveste – Teatrul Ion Creangă
  • 10:00 – 18:00: Jocurile Copilăriei – Desene cu cretă pe asfalt, Baloane de săpun – Primăria Sectorului 1
  • 12:00 – 17:00: Ateliere educatie digitală – Scoala din viitor & Fundatia Vodafone
  • 12:00 – 17:00: Autospeciale – Câini antrenați pentru salvare – Salvamont România
  • 12:00 – 17:00: Prezență, activități educative și demonstrații pentru copii – Poliția Locală Sector 1
  • 12:00 – 17:00: Atelier Ciubotorașul – Copii meșteșugari – Colloris
  • 12:00 – 17:00: Autospeciale – Brigada Specială a Jandarmeriei Române
  • 12:00 – 17:00: Autospeciale – Brigada Rutieră
  • 12:00 – 17:00: Autospeciale și Câini de intervenție – Jandarmeria Română
  • 12:00 – 17:00: Cursuri Prim-Ajutor – Crucea Roșie
  • 14:00 – 16:00: Proiecție Film – Primăria Sectorului 1

PARCUL BAZILESCU

  • 10:00 – 16:00: Ateliere de creație: Pictură pe față, Confecționare brățări, Confecționare coronițe, Cursuri de dans, Photobooth – Asociația pentru respectarea tradițiilor și sprijinirea tinerilor
  • 11:00 – 15:00: Stand adopție animale – Primăria Sectorului 1 – Direcția Protecția Animalelor și Naturii
  • 11:00 – 15:00: Autospeciale – Câini de intervenție – Jandarmeria Română
  • 11:00 – 15:00: Autospeciale – Brigada Rutieră

PĂDUREA BĂNEASA

  • 10:00 – 18:00: Închiriere biciclete – Primăria Sectorului 1
  • 11:00 – 12:30: Punerea la dispoziția publicului a 2 cabaline de la Herghelia Națională – Regia Națională a Pădurilor – Romsilva
  • 13:00 – 15:00: Punerea la dispoziția publicului a 2 cabaline de la Herghelia Națională – Regia Națională a Pădurilor – Romsilva
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *