Festivalul Internațional de Artă Contemporană (MoBU) – de miercuri până duminică, la Romexpo
Cea de-a treia ediție a MoBU – Târgul Internațional de Artă Contemporană, se va desfășura de miercuri, 28 mai, până sâmbătă, 31 mai, în Pavilionul Central Romexpo. Acest târg va găzdui o selecție diversificată de galerii de artă și proiecte artistice independente, oferind vizitatorilor o perspectiva amplă asupra scenei artistice contemporane locale și internaționale.
Potrivit unui comunicat de presă, MoBU este cel mai mare târg internațional de artă contemporană din Europa Centrală și de Est, și va prezenta anul acesta, în cele 54 de standuri expoziționale, peste 200 de artiști din nouă țări: Bulgaria, Cuba, Germania, Grecia, Republica Moldova, Serbia, România, Ucraina și Ungaria.
Facultăți și universități de artă din România vor fi prezente cu proiecte speciale, printre care se numără: UNArte București, Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale ‘George Enescu’ din Iași, Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara și Universitatea de Artă și Design din Cluj – Napoca.
Directorul MoBU, Demetra Arapu, a afirmat că ”una dintre mizele esențiale ale ediției din acest an constă în consolidarea unei platforme participative, în care arta contemporană se întâlnește cu educația, cercetarea și face posibil dialogul interdisciplinar.”
Vor fi organizate conferințe, mese rotunde, workshop-uri și performance-uri, în cadrul cărora specialiști, artiști, curatori și colecționari vor explora, prezenta și discuta modul în care arta, eticile, societatea, tehnologia și arta contemporană se intersectează, se condiționează și se influențează reciproc.
Publicul va avea ocazia să descopere și să achiziționeze lucrări de artă contemporană în toate formele și expresiile sale – de la pictură, desen și tehnici mixte la sculptură, ceramică, design, video, instalații și performance.
Anul acesta, Asociația ROUNIT, în parteneriat cu MoBU 2025, organizează prima ediție a Forumului Artiștilor Români de Pretutindeni, un eveniment dedicat promovării artiștilor români din diaspora.
Programul de vizitare MoBU este următorul:
- miercuri, 28 mai, 15:00 – 20:00;
- joi, 29 mai, 12:00 – 20:00;
- vineri, 30 mai, 12:00 – 20:00;
- sâmbătă, 31 mai, 10:00 – 20:00;
- duminică, 1 iunie, 10:00 – 18:00.
Accesul vizitatorilor este gratuit.
MoBU 2025 este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, Primăria Capitalei și CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.