George Simion adresează un mesaj susținătorilor din străinătate
George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a transmis un mesaj în limba engleză susținătorilor săi din mișcările suveraniste din alte țări. Într-un mesaj video, Simion își recunoaște înfrângerea în fața contracandidatului său, Nicușor Dan, care a câștigat alegerile prezidențiale cu un milion de voturi în plus.
„Nu putem acuza o manipulare semnificativă a buletinelor de vot”, a declarat George Simion, subliniind că, deși a pierdut bătălia pentru fotoliul de președinte al României, nu va renunța la lupta sa. „Vom continua să reprezentăm mișcarea patriotică conservatoare suveranistă din România. Vom continua să luptăm alături de toți suveraniștii, patrioții și conservatorii din întreaga lume pentru libertate, pentru Dumnezeu, pentru familie și pentru ideile noastre comune”, a adăugat el.
Simion a felicitat, de asemenea, pe contracandidatul său, Nicușor Dan, subliniind că victoria acestuia este rezultatul voinței poporului român. „Le mulțumesc celor peste 5 milioane de români care și-au pus încrederea în mine”, a spus liderul AUR.
Nicușor Dan a fost declarat noul președinte ales al României, având 53,6% din voturi, în timp ce George Simion a obținut 46,4%. Aceasta a fost rezultatul centralizării a 100% dintre procesele verbale din secțiile de vot din țară și din străinătate.