George Simion își înaintă cererea către CCR pentru anularea alegerilor prezidențiale, documentul fiind deja înregistrat.

Bogdan M.
3 Min Citire

George Simion își înaintă cererea către CCR pentru anularea alegerilor prezidențiale

Sesizarea lui George Simion, liderul AUR, prin care contestă rezultatele turului doi al alegerilor prezidenţiale, a fost înregistrată astăzi la Curtea Constituțională. Judecătorii CCR ar putea discuta solicitarea în ședința de joi, având în vedere anunțul oficial al instituției privind validarea alegerilor prezidențiale.

Într-o declarație de presă susținută marți seară, Simion a acuzat, fără a prezenta dovezi, că „voturile moldovenilor” ar fi fost cumpărate și că s-ar fi folosit „resurse administrative ale unui alt stat” pentru a anula alegerile. De asemenea, el a afirmat că „persoane decedate” ar fi votat. Simion a explicat: „Eu, ca şi competitor electoral, voi scrie Curţii Constituţionale şi voi cere anularea alegerilor. De ce? Pentru că a fost vorba de cumpărare de voturi! 100 de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova, numai pentru turism electoral şi pentru cumpărarea voinţei românilor basarabeni care au fost diabolizaţi pe nedrept în ultima săptămână. Pentru că au folosit resurse administrative ale unui alt stat ca să anuleze alegerile. Pentru că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai şi niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot.”

Simion a afirmat că „observatorii internaţionali au văzut ingerinţe, nu doar din partea Republicii Moldova, ci şi din partea statului francez”. El a adăugat că „reţelele de socializare au fost manipulate” și că algoritmii au fost folosiți pentru a influența cetățenii români. A solicitat audierea creatorului Telegram, invocând o mărturie în care acesta susține că Guvernul francez a intervenit pentru cenzurarea vocilor din România în această perioadă.

AUR a anunțat că nu va participa la consultările de la Cotroceni cu președintele ales Nicușor Dan pentru formarea unui nou Executiv și nici la procedurile parlamentare de învestire, audierea miniștrilor în comisii și validarea în plenul Parlamentului.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *