Regenerarea spațiilor verzi în Parcul Regele Mihai I
Echipele ALPAB continuă programul de regenerare a spațiilor verzi din Parcul Regele Mihai I. Între 10 și 14 noiembrie, au fost plantați 191 de arbori în zonele Charles de Gaulle – Aviatorilor – Aleea MJ – Pescăruș, după cum urmează:
- 25 frasini
- 45 arțari
- 87 stejari
- 7 molizi argintii
- 6 brazi
- 21 pini
Până în prezent, de la începutul campaniei de plantare din această toamnă, au fost plantați aproximativ 400 de arbori în parc. Aceste acțiuni fac parte din angajamentul Primăriei Capitalei de a atinge un total de 1.000 de arbori plantați în Parcul Regele Mihai I în perioada următoare.
Importanța plantării arborilor
Acțiunile de plantare contribuie la îmbunătățirea calității mediului și la creșterea biodiversității în zonele urbane, având un impact pozitiv asupra comunității locale.