Incendiu pe Autostrada Bucureștiului – A0
O mașină a luat foc în mers, luni seară, 19 mai 2025, pe Autostrada Bucureștiului – A0, pe porțiunea de drum între Jilava și Bragadiru. Traficul este îngreunat, conform informațiilor din Google Maps.
Incidentul a fost anunțat pe grupul de Facebook „Info Trafic Bucuresti si Ilfov” de un membru al comunității. Șoferul a raportat că, la ora 18:30, o mașină a luat foc pe Autostrada Bucureștiului, între Jilava și Bragadiru. Ulterior, martorul care a postat a declarat că pompierii au sosit la fața locului, iar la ora 18:33 a informat că A0 este blocat total.
Cei care se aflau în mașina cuprinsă de flăcări s-au autoevacuat. Deocamdată, cauzele producerii incendiului auto nu sunt cunoscute. Potrivit martorilor, mașina în flăcări a fost un Peugeot, iar aceasta nu ar fi fost electrică.