Experiență unică de învățare ecologică pentru copii la Muzeul MINA
Învățătorii din București și din împrejurimi au ocazia de a-și duce elevii la o oră specială de educație ecologică prin spectacol la Muzeul MINA (Museum of Immersive New Art), situat în cartierul Pipera, aproape de Șoseaua Fabrica de Glucoză.
Evenimentul intitulat „Baterel și Abecedarul electric” este un show imersiv destinat copiilor cu vârste între 3 și 12 ani, programat pentru joi, 5 iunie, de Ziua Mediului Înconjurător și Ziua Învățătorului, între orele 10.00-11.00.
Organizat de Asociația Environ, accesul la acest eveniment este gratuit, însă se impune înscrierea în prealabil la adresa baterel@baterel.ro. Până acum, s-au anunțat peste 200 de elevi de la școli din București și Tunari care vor participa.
Lecție de educație ecologică timpurie
Gazdele show-ului, Amy și Baterel-Eroul Reciclării, îi vor ghida pe copii în descoperirea lumii aparatelor electrice și a reciclării acestora. Această zi liberă se transformă astfel într-o ocazie de învățare activă și distracție, punând accent pe educația ecologică timpurie, esențială pentru formarea unei generații responsabile față de mediu.
Ana-Maria Rădulescu, project manager al Asociației Environ, a declarat: „Sărbătorim Ziua Mediului Înconjurător și Ziua Învățătorului alături de cei care pot face lumină, la propriu: copiii. Împreună vom porni într-o misiune plină de imaginație, curiozitate și super-puteri pentru a reaprinde literele care s-au stins atunci când oamenii au uitat să recicleze.”
Conform Asociației Environ, la nivel global se generează anual peste 62 miliarde de kilograme de deșeuri de echipamente electrice, dintre care doar 20% sunt reciclate corect. O mare parte din acestea provin din aparate mici, uzuale în viața copiilor, cum ar fi jucăriile, căștile, gadgeturile și periuțele electrice.
Asociația ENVIRON este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în 2007, cu scopul de a prelua responsabilitatea producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice pentru colectarea și reciclarea acestora la finalul ciclului de viață. În prezent, operează peste 4.000 de puncte de colectare la nivel național și a colectat peste 250.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice în cei 18 ani de activitate.