Promovarea unor ideologii fasciste, rasiste sau xenofobe, pedepsită cu până la 10 ani de închisoare
Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob, precum şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, conform unui proiect legislativ recent adoptat de Senat. Proiectul are ca scop prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură.
Proiectul legislativ, iniţiat de deputatul Vexler Silviu (minorităţi), a fost adoptat cu 78 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” şi 25 de abţineri. Acesta propune modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi crime de război.
Conform expunerii de motive, intervenţiile legislative preconizate au scopul de a oferi „o viziune coerentă, integratoare, armonioasă şi coerentă textelor de incriminare a infracţiunilor motivate de ură”, în contextul creşterii incitării la ură şi violenţă în mediul online.
Iniţiatorul proiectului precizează că distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe constituie infracţiune, pedepsită cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta este comisă prin intermediul unui sistem informatic, limita de pedeapsă se majorează cu jumătate.
Un alt articol stipulează că promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război, precum şi promovarea de idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă, împreună cu interzicerea unor drepturi.
De asemenea, negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.
Proiectul a fost transmis Camerei Deputaţilor pentru dezbateri şi vot final, în calitate de for decizional.