Sărbătoare a cunoașterii: Ateliere despre siguranța pe drum și nutriție la Auchan Titan și Vulcan Value Center

Bogdan M.
2 Min Citire

Sărbătoare a cunoașterii: Ateliere despre siguranța pe drum și nutriție la Auchan Titan și Vulcan Value Center

În weekendul 17-18 mai, centrele comerciale Auchan Titan și Vulcan Value Center vor organiza două evenimente educaționale pentru vizitatori: un atelier de nutriție dedicat familiilor cu copii și o sesiune despre siguranța rutieră cu campionul de raliuri, Emil Ghinea, și campionul moto, Bogdan Ungheanu.

Pe 17 mai, începând cu ora 11:00, la Centrul Comercial Auchan Titan va avea loc evenimentul „Exploratorii etichetelor”, destinat elevilor din clasele pregătitoare până în clasa a opta, precum și întregii familii. Participanții, alături de partenerii de la Artesana și medicii specialiști, vor învăța să citească etichetele alimentelor pentru a face alegeri alimentare informate și sănătoase.

În cadrul atelierului, copiii vor descoperi universul producției alimentare, vor viziona imagini din fabrica de lactate și vor avea ocazia să testeze iaurturi sănătoase și gustoase. De asemenea, cu ajutorul unei văcuțe reprezentative, copiii vor învăța cum este colectat laptele care stă la baza produselor lactate. Evenimentul se desfășoară la CINEMAPLEXX, la etajul 1, iar accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Tot pe 17 mai, la Centrul Comercial Vulcan Value Center, Emil Ghinea și Bogdan Ungheanu vor susține o sesiune de educație rutieră, deschisă tuturor vizitatorilor. Aceștia vor fi însoțiți de specialiști care vor prezenta mașina de curse și motocicletele expuse, discutând despre importanța siguranței rutiere, măsurile de siguranță în trafic și tehnicile corecte de conducere preventivă. Evenimentul va avea loc în parcarea centrului comercial, la intrarea dinspre Raiffeisen, și va oferi vizitatorilor oportunitatea de a obține autografe de la cei doi campioni.

Același eveniment de educație rutieră se va desfășura și pe 18 mai în Centrul Comercial Auchan Titan, în parcare, la intrarea dinspre Starbucks, între orele 11:00 și 14:00.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *