„Simfonia Apei” revine în inima Bucureștiului
Spectacolele de apă, muzică și lumini de la Fântânile Urbane din Piața Unirii, „Simfonia Apei”, se reîntorc începând cu 23 mai. Ediția din acest an, intitulată „Galaxia Filmelor Legendare”, este dedicată universului cinematografic. Apa Nova a pregătit un spectacol inovativ cu drone, care va ilustra pe cer figuri iconice din lumea filmului.
Cea de-a șasea ediție a „Simfoniei Apei” va interpreta povești din filme celebre, aducând la viață magia cinematografiei prin jocuri de apă, lumini și coloane sonore emblematice din filme precum „Star Wars”, „Harry Potter”, „Pirații din Caraibe”, „Veronica” sau „Ciuleandra”. Publicul va putea experimenta emoția unor filme emblematice, fântânile arteziene din Piața Unirii devenind scena principală a acestui spectacol grandios în aer liber.
Un spectacol de drone, programat pentru datele de 31 mai, 14 iunie și 5 iulie, va adăuga un element unic, ilustând pe cer figuri remarcabile din lumea filmului.
Jocurile de apă și lumini vor avea loc în fiecare săptămână, în perioada 23 mai – 28 septembrie 2025, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Durata acestora va fi de aproximativ 45 de minute, iar accesul în zonă se va realiza conform următorului program:
- În lunile mai și august 2025: între orele 20:30 – 22:30 | show-ul începe la ora 21:00
- În lunile iunie și iulie 2025: între orele 21:00 – 23:00 | show-ul începe la ora 21:30
- În luna septembrie 2025: între orele 19:30 – 21:30 | show-ul începe la ora 20:00
Accesul publicului este gratuit. În zilele în care au loc spectacole, traficul rutier va fi restricționat pe Bulevardul Unirii, pe segmentul cuprins între Bulevardul Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântânilor).
Fântânile Urbane din Piața Unirii au fost modernizate și reabilitate integral în 2018 de Apa Nova București, cu sprijinul PMB, fiind dotate cu tehnologie de ultimă generație. Aceste fântâni reprezintă cel mai lung șir de fântâni coregrafice sincronizate din lume, admirate anual de sute de mii de vizitatori.