Sorin Grindeanu își va menține transparența financiară. Detalii despre averea soției sale

Bogdan M.
2 Min Citire

Sorin Grindeanu își va menține transparența financiară

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că va continua să își publice declarațiile de avere și de interese, în ciuda deciziei Curții Constituționale care a declarat neconstituționale două articole ale legii privind funcționarea Agenției Naționale de Integritate. Această decizie face ca declarațiile de avere să devină secrete și elimină obligația de a declara averea soțiilor și copiilor demnitarilor și funcționarilor publici.

„Sunt pentru transparență! Eu îmi voi publica- în continuare- declarațiile de avere şi de interese! Românii vor fi informați inclusiv de veniturile soției”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

Curtea Constituțională a decis că prevederile legale care impuneau includerea bunurilor și veniturilor soților în declarațiile de avere sunt neconstituționale, argumentând că acestea determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține direct. De asemenea, declarațiile de avere nu vor mai fi publice, având în vedere necesitatea protecției vieții private și a datelor cu caracter personal, conform Constituției.

Decizia Curții va avea efecte pentru viitor și nu va afecta declarațiile de avere și de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *