Stația Gârleni din cartierul Ghencea va purta numele „Cristina Neagu”

Bogdan M.
2 Min Citire

Stația Gârleni din cartierul Ghencea va purta numele „Cristina Neagu”

Societatea de Transport Bucureşti STB SA a anunțat redenumirea stației Gârleni din cartierul bucureștean Ghencea în „Cristina Neagu”, în onoarea celebrei handbaliste. Anunțul a fost făcut pe Facebook, subliniind gestul de recunoaștere a performanțelor și dedicării sportivei, considerată cea mai mare handbalistă pe care România a avut-o vreodată.

„STB anunţă cu mândrie că staţia Gârleni va purta, de acum înainte, numele ‘Cristina Neagu’ – un gest de recunoaştere a performanţelor şi dedicării sportivei. În această zi specială, va circula şi o linie de autobuze cu indicativul 8 – pe traseul Piaţa Victoriei – Sala Polivalentă, cu opriri în Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Universitate şi Piaţa Unirii – simbolizând numărul pe care l-a purtat cu mândrie pe teren”, se menționează în postare.

Stația „Cristina Neagu” se află în cartierul Ghencea, locul în care sportiva a crescut și a început să își construiască cariera sportivă. STB a subliniat că este „modul nostru de a-i adresa mulţumiri pentru toate emoţiile pe care ni le-a oferit şi pentru inspiraţia pe care a adus-o fiecărei generaţii”.

Pe 8 iunie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, va avea loc Gala Neagu, eveniment prin care STB sărbătorește cariera de excepție a sportivei și își reafirmă angajamentul de a promova valorile autentice care inspiră comunitatea. Cristina Neagu este singura jucătoare din istorie desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii de către Federaţia Internaţională de Handbal, iar STB îi mulțumește pentru contribuția sa la sportul românesc.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *