Traian Băsescu, declarație după exercitarea votului
Fostul președinte Traian Băsescu a votat la alegerile prezidențiale, turul doi, împreună cu soția sa. La ieșirea din secția de votare, Băsescu a declarat că astăzi poporul român decide între un „candidat pro-Moscova” și unul „pro-euroatlantic”.
„Este un vot crucial aş spune, suntem la răscruce cu opţiuni clare către vest sau către est. De altfel, în România s-a dus o politică mediatică de către unele televiziuni, o politică a Moscovei, care constant, prin vectori de imagine sau analişti, au blamat ultimii 20 de ani, spunând că nu sunt buni. Adică sunt exact anii când am fost în NATO şi în Uniunea Europeană. Probabil că astăzi se va pronunţa poporul dacă a fost bine sau nu. Dacă opţiunea va fi pro-Moscova, se va vota un candidat, dacă opţiunea va fi pro-euroatlantică se va vota alt candidat. Asta e tot. E o zi decisivă”, a afirmat Băsescu.
Aproape 18 milioane de români sunt așteptați să voteze duminică, 18 mai, pentru alegerea următorului președinte al țării. În turul doi al alegerilor prezidențiale din 2025, se confruntă primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și liderul AUR, George Simion.
Au fost organizate 18.979 de secţii de votare pe teritoriul României și 965 de secţii de votare în străinătate, cu 15 secţii mai multe decât în cazul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din 2024. Pentru a afla către ce secție de votare să te îndrepți duminică, cetățenii pot accesa site-ul Autorității Electorale Permanente, la secțiunea Registrul Electoral.
Al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale se desfășoară în baza unui set riguros de reguli menite să garanteze corectitudinea și buna desfășurare a procesului electoral.