Vara își face debutul la Divertiland!
Divertiland Water Park, complex acvatic dezvoltat și operat de AmCorp, se va redeschide vineri, 6 iunie 2025. În primele trei zile de la deschidere, vizitatorii vor beneficia de o ofertă specială: la achiziționarea unui bilet de adult, se va oferi un al doilea bilet cadou. Promoția este valabilă doar pentru biletele cumpărate la casele de la intrarea în parc.
Printre noutățile sezonului se numără și lansarea unui sistem de plată cashless, care va funcționa alături de modalitățile de plată tradiționale. Christos Argiropoulos, General Manager al Divertiland Water Park, a declarat: „Ne bucurăm mult să putem da startul unui nou sezon, al paisprezecelea, la Divertiland Water Park. Suntem siguri că în 2025 vom atrage și mai multe persoane iubitoare de apă, înot și atracții acvatice.”
Divertiland Water Park se adresează atât clienților din zona Capitalei, cât și celor din alte regiuni ale țării, care caută opțiuni de distracție și relaxare pe timp de vară. Complexul dispune de șapte piscine și aproximativ 70 de atracții, oferind un mix inteligent de servicii și un standard de calitate ridicat, menite să fidelizeze clienții existenți și să atragă alții noi.
În sezonul 2025, conducerea AmCorp va pune accent pe îmbunătățirea ofertei de Food&Beverages și a serviciilor generale. Vizitatorii vor putea alege dintr-o gamă variată de preparate, inclusiv sushi, burgeri, pizza, fish&chips și bubble tea. De asemenea, parcul va găzdui o varietate de evenimente, de la cele sportive la cele corporate sau private, având capacitatea de a primi de la câteva sute până la câteva mii de persoane.
Divertiland Water Park, lansat în 2012, este unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din Europa Centrală și de Est, având o suprafață totală de 100.000 de metri pătrați și o capacitate de până la 7.000 de persoane zilnic. Proiectul a fost conceput ca un parc verde, alimentat parțial cu energie solară, contribuind astfel la reducerea emisiilor de carbon și la protejarea mediului înconjurător.